De ce aparat dentar?
Dintii rotati, inghesuiti, cu spatieri, imbinarea incorecta in muscatura a celor 2 arcade dentare, nu reprezinta doar o problema de estetica, ci mai degraba de functionare corecta a aparatului dento-maxilar. In timp, datorita imposibilitatii curatirii corecte a acestor dinti, acumularii de tartru si placa bacteriana, precum si datorita transmiterii fortelor de masticatie in afara axului dintelui, se produce mobilizarea, si in final pierderea dintilor prin parodontopatii.
In anumite situatii aparatul dentar, poate inlocui realizarea unei lucrari clasice sau pe implant prin apropierea dintilor vecini dupa o extractie.
La ce varsta?
Aparatul dentar poate fi purtat aproape la orice varsta. Aparatul dentar mobil poate fi purtat intre 7 – 11 ani. Dupa varsta de 11 ani se pot purta doar aparate ortodontice fixe corectand pozitia dintilor pe arcade si reglarea relatiilor intermaxilare.
Ce pot manca?
Alimentatia este recomandata sa fie de consistenta moale.
- Se recomanda consumarea de alimente de duritate scazuta.
- NU se recomanda consumarea de:
- alimente “lipicioase” ca de exemplu guma de mestecat, caramele.
- alimente tari: alune, bomboane
- Alimentele se consuma fara sa muscati direct, totul se taie in bucatele si se mesteca (carnea, fructele etc).
Pot aparea dureri?
In primele zile poate aparea o presiune/usoara durere pe dintii care se doreste a fi aliniati, mai mult sau mai putin accentuata, in functie de sensibilitatea fiecaruia. In functie de intensitatea acesteia se poate lua un antiinflamator usor (Nurofen), fara a depasi dozele recomandate de medic.
Aceasta situatie este tranzitorie, in maximum o saptamana orice fel de jena va disparea. Daca durerea persista va rugam sa ne contactati in vederea programarii unei sedinte de consult ortodontic.